I love you.

Ne-am intalnit intamplator.Eu eram in statia de metrou si el se ducea mama naibii stie unde.Mi-a spus tare si raspicat:
-Te iubesc !
Am ramas uimita.Nici macar nu-l cunosteam.
-Dar nici macar nu ma cunosti.
-Ce conteaza ? Te iubesc !
Recunosc,am crezut ca are ceva probleme cu capul.Am incercat sa-l privesc dar ... venea metroul.M-am urcat repede si am plecat.Am ramas putin marcata,recunosc.De atunci am sperat zi de zi sa-l intalnesc din nou.A fost primul care mi-a spus "Te iubesc" si care chiar a parut sa o spuna serios.Am sperat zi de zi noapte de noapte si intr-o zi chiar l-am reintalnit,eram la patinoar impreuna cu prietenii,ne distram cand deodata apare el...un baiat suplu,inalt,cam de varsta mea,cu niste ochi ciocolatii incat il puteai citi ca pe o carte deschisa,ii vedeam sclipirea din ochi si ma minunam.Am ramas surprinsa cand a venit si m-a luat in brate,am ramas pur si simplu blocata,n-am stiut ce sa fac,nici macar nu i-am raspuns la imbratisare.Ma tinea cat putea el de strans si parca n-ar fi vrut sa-mi dea drumul.L-am intrebat cum il cheama si mi-a raspuns simplu fara niciun alt cuvant:
-Bogdan
-Pe mine Cristina
-Stiu! stiu totul despre tine..
-Dar.. de unde ?!
-Nu conteaza,pur si simplu te iubesc,altceva nu mai conteaza.
In momentul urmator m-a luat in brate si m-a sarutat cum nu a facut-o nimeni altcineva.Am stiut ca-l iubesc!

E o poveste de dragoste unica.Magica.

Orgolii idioate.Mandrie prosteasca.

Îţi urăsc orgoliul de a nu mă lăsa sa plec atunci cand am nevoie,îţi urăsc orgoliul de a mă lăsa sa plec cand nu vreau,îţi urăsc mandria de care dai dovada cand mă laşi sa plec,îţi urăsc mandria cu care îi pui pe toţi la punct,iti urăsc orgoliul masculin,îţi urăsc mandria de a fi mai presus de toţi,îţi urăsc orgoliul atunci cand vine vorba de mine,de noi.Ce păcat... m-ai lăsat sa plec din cauza orgoliului si a mandriei.
Îmi urăsc orgoliul feminin,îmi urăsc mandria de a nu lăsa pe nimeni sa pătrundă în inima mea,îmi urăsc mandria cu care afirm ca nu te mai iubesc,chiar dacă este adevărat,îmi urăsc mandria de a fi mai buna decat au fost toate celalalte,îmi urăsc orgoliul cand vreau sa arăt cat de buna sunt si cat de hotarata pot sa fiu,îmi urăsc orgoliul atunci cand nu e cazul,urăsc ca nu pot sa am orgoliul acela feminin cand trebuie,urăsc ca nu pot sa am mandria pe care o vreau.
Tu m-ai invatat sa fiu asa.Pentru asta te urăsc mai mult decat te-am iubit vreodată.Nu mai vreau sa ştiu nimic de tine sau orgoliul tău sau de mandria ta.Acum am orgoliul si mandria de a nu-mi amintii ca a fost ceva.Îţi multumesc ! Am uitat tot.

Caterinca.

Incepe ca o zi obisnuita,o seara obisnuita cu oameni.. anormali.Totul incepe dintr-o joaca de copii:cateva perne si noi.Incepem sa ne batem pana ajungem la epuizare,apoi luam un loc in spatiu si incepem sa facem caterinca pana la 2 dimineata.Incepem sa radem unul de altul,cu lacrimi.Probabil a fost cel mai frumos Ajun.Va multumesc pentru asta !

A fost ...

Este vara.Am venit de afara , m`am distrat,ca de obicei.Am fost cu EI ,m`au facut sa rad si sa uit de clipele triste.Ma asez la calculator si intru pe messenger … ca intotdeauna:aceleasi persoane,aceleasi discutii,acelasi”a fost superb”. Am nevoie de ceva nou!Ies pe fereastra,ma uit ,la toti … doi indragostiti emana bucuria lor pana la mine,etajul 8…este ceva.Sunt fericiti.Se joaca ca doi copii … doi copii mari,adevarat,dar nu au uitat ce inseamna iubirea.Inchid geamul,prea multa nostaligie ma cuprinde.Ma duc acolo,in acel loc,scaunul meu.Ca de obicei aceleasi persoane de care am nevoie ma fac sa zambesc.Asa se desfasoara fiecare zi.Cu ce rost traim daca nu vedem sau facem nimic nou?Avem nevoie de schimbari,insa nimeni nu mai ia aceste “avertismente” ale mintii sau corpului,in seama.Am uitat sa mai iubim,sa ne mai schimbam… in bine.De ce nu putem sa trecem peste?Iar imi vin intrebari in minte … nu e bine,doar ce am scapat.Incerc sa uit,sa fac altceva dar … mintea mi se inunda cu intrebari,amintiri,frica,grija.Mai rau de atat … sufletul incepe sa simta durere si nu stiu de ce.Cu ce am gresit?O iau de la capat.Acum fac ca intotdeauna,ma apuc sa pun pe o foaie de hartie sentimentele mele,gandurile mele,intrebarile mele,tot.Mai tarziu vor fi acolo …sper ca atunci intrebarile vor avea raspunsuri … sper.Cateodata imi doresc sa vad viitorul dar,ma gandesc ca atunci chiar nu va mai fi nimic frumos,nou.Trece o ora ,doua,trei ,patru …Gata,am iesit de pe messenger.Aceiasi nervi ca intotdeauna…rau.Plec din camera.Tati si mami sunt acolo..ma asteapta sa le spun tot:ce simt,ce fac,ce griji am …dar eu am nevoie de imbratisari,multe.Ii rog sa ma ia in brate,simt nevoia.Apoi ma saruta cu buzele moi si dulci ce`mi inspira siguranta ,pe obraz si imi ureaza un “noapte buna” calduros.Dar stiu ca nu o sa adorm … cel putin nu repede.Simt panica inainte sa ma asez in pat,stiu ca va fi ca in fiecare seara,ma voi gandii la tot si durerea va revenii.Dar ce pot sa fac?Nimic!Asa ca stau ,stau … si amintirile revin,sunt acolo.Imi amintesc… cu ce am gresit?Oare a fost vina mea sau a cui?Incerc sa`mi dau seama.Adorm cu greu dupa o seara lunga.A doua zi la fel,ma trezesc.Deschid geamul.Las razele de soare sa`mi intre pe fereastra si sa`mi aduca in suflet bucuria de care am nevoie.Pe moment simt … e acolo,dar trece.Ma inunda iar tristetea si nu stiu de ce,incep iar sa`mi pun intrebari,ca de obicei.Incep sa cred ca am probleme.De ce tocmai eu?Nu exista ganduri fara intrebari in mintea mea.Oare sunt eu de vina pentru aceste intrebari?Iar si iar imi pun intrebari,oricand.Nu mai support,vreau sa ma lase in pace!Nu mai vreau,e prea greu ca sa mai suport.Ma ridic usor din pat,simt covorul moale atingandu`mi talpile.E pufos,imi place.Ma incearca sentimentul de vina,dar acel sentiment incepe sa se destrame cu fiecare secunda,dandu`mi seama ca nu merita.Pentru ca nu e vina mea.Incep sa ma eliberez.Simt cum se desface colivia inimii mele.Sunt linistita.Acum pot continua ziua.Stiu ca seara ajung acasa si totul revine … ca de obicei.

Prea mult.

E seara.E frig.Ma ghemuiesc sub patura moale si incep sa depan amintiri.Amintiri care nu ma lasa sa traiesc.Vreau sa ma eliberez.Incerc din rasputeri,sa uit,sa trec peste.Dar ele tot revin .Caldura ma cuprinde.Micul ursulet sta acolo,unde e mereu … alaturi de mine.Cateodata crezi ca ei te inteleg cel mai bine,nu pot vorbii dar iti pot oferii o imbratisare.Una lunga ,moale,calda,plina de iubire.Iubirea unui animal de plus,e tot ce`ti ramane.Apoi,te suna prietena cea mai buna si incepe sa`ti povesteasca,incepeti sa povestiti,sa va amintiti de vremurile bune … cand nu aveai nici`o grija.Un mic “mi`e dor de tine” spus unei prietene te va face sa te simti mai bine.Asa fac.Il spun de cate ori e nevoie.Am nevoie.Sunt dependenta.
Este ora 2.00,am terminat de vorbit.Ma gandesc la ce`a fost si ce va fi.Poate ca e mai bine sa uiti trecutul si sa traiesti in prezent,nu in viitor.Totul pare … fara sens.Apoi incepi sa`ti pui intrebarea “oare va fi vreodata?”.Raspunsul ti`l va da timpul,dar eu nu pot intelege.Trebuie sa ma hranesc cu intrebari …fara raspunsuri.
Astept … s`a facut dimineata,n`am putut sa adorm,mi se mai intampla,trec peste.Ma gandesc ca poate azi va fi mai bine.Privesc rasaritul soarelui.Razele lui imi ofera dragostea ,pe care decat cateva persone mi`o pot oferii.Privesc ingandurata … “e bine ce fac?”.Intrebarile apar iar si iar,dar raspunsuri nu exista.Timpul nu sta in loc pentru durerea mea,am invatat cu greu asta,dar am trecut peste.Totul se invata,ca mai apoi, sa se uite.Eu invat,dar altii nu vor.Apoi imi apare alta intrebare “ce pot sa fac?”.
S`a facut 9.00.Ma ridic usor din pat,fara vlaga.Fac ce fac zi de zi.Azi,maine,poimaine … peste o luna.Asa v a fii intotdeauna.Imi vin usor in minte amintiri … apoi pur si simplu,nu mai pot sa gandesc … prea multe amintiri,prea multe minciuni,prea multa durere.Mi se pun intrebari la care nu pot raspunde.Nu pot.Nu stiu … ma intreb “oare e atat de greu sa intelegeti?”.Se fac presiuni.Cedez.Fug acasa.Nu vreau sa vad pe nimeni,cel putin nu acum.Ma asez din nou alaturi de ursuletul meu.Ii plang pe umar.Ma descarc.Gata,am terminat,spun un scurt “multumesc".